RESTRUCTURARE VS INSOLVENȚĂ

RESTRUCTURARE VS INSOLVENȚĂ
Companiile românești între provocările pieței și soluțiile de supraviețuire

Economia se confruntă cu provocări majore, cauzate de factori interni și externi: instabilitate legislativă, penurie de forță de muncă, inflație, lipsă de competitivitate și creșterea decalajelor între companii din cauza accesului inegal la resursele de inovare și dezvoltare tehnologică.

În acest context, multe companii românești resimt o presiune financiară tot mai mare, ce le forțează să reevalueze modul în care își desfășoară activitatea. Aceasta face ca, în anumite situații, să se găsească în fața unei alegeri fundamentale: restructurarea sau declararea insolvenței.

Restructurarea poate lua forma acordului de restructurare sau a concordatului preventiv. Acestea oferă o sansă de redresare, prin reorganizarea datoriilor și eficientizarea operațiunilor societăților care nu se află încă în starea de insolvență, dar care necesită un efort substanțial financiar și managerial.

Pe de altă parte, reorganizarea, care implică intrarea în insolvență a societății, este o soluție drastică, ce presupune compromisuri semnificative, precum pierderea controlului asupra companiei, dar și afectarea reputației acesteia și, în unele cazuri, falimentul; Totuși, această opțiune este, din păcate, mult mai frecvent intâlnită.

În cele ce urmează, prezentăm succint câteva elemente cheie ale acestor proceduri din perspectiva legii nr. 85/2014 privind insolvența și prevenirea insolvenței, pentru o înțelegere rapidă a legislației specifice.

Restructurarea pentru prevenirea insolvenței

Potrivit legii nr. 85/2014, companiile în dificultate financiară pot apela la restructurare prin intermediul acordului de restructurare și concordatului preventiv.

Indiferent de procedura aleasă, o companie aflată în dificultate financiară propune un plan de restructurare și solicită creditorilor acceptarea acestuia, cu scopul de a evita o viitoare insolvență. Astfel, societatea, deși are încă posibilitatea de a-și executa obligațiile pe măsură ce devin scadente, se află totuși în pericol ca pe viitor să nu o mai poată face, dacă nu ia o serie de măsuri.

În cadrul acestor proceduri se numește un administrator al restructurării / concordatar dintre practicienii în insolvență autorizați, contractat de debitor.

Administratorul restructurării / concordatar, între altele :

• Verifică și atestă starea de dificultate a societății sau întocmește raportul privind starea de dificultate a acesteia, după caz;
• Elaborează sau, după caz, asistă debitorul în elaborarea planului; - Asistă societatea sau, după caz, negociază planul de restructurare şi face demersuri pentru soluţionarea pe cale amiabilă a oricărei dispute între debitor şi creditori, ori între creditori;
• Supraveghează îndeplinirea obligaţiilor asumate de către debitor prin planul de restructurare;

Acordul / planul de restructurare este votat de creditori, în anumite condiții.

Acesta prezintă componența patrimoniului debitorului (active, pasive și valoarea lor), precum și o analiză a situației economice, incluzând cauzele dificultăților întâmpinate.

Planul enumeră creanțele, distingând între cele afectate de plan, cu gradul de îndestulare prevăzut, și cele neafectate, cu motivele excluderii lor. De asemenea, abordează creanțele aflate în litigiu, fără ca aceasta să însemne o recunoaștere a drepturilor litigioase.

Un memoriu justificativ, validat de administratorul concordatar, trebuie să arate cum planul previne insolvența și asigură viabilitatea companiei.

Măsurile de restructurare pot include reorganizarea activităților, modificarea activelor sau pasivelor, valorificarea activelor, fuziunea, divizarea sau modificarea capitalului social prin majorare sau conversia creanțelor în acțiuni.

Planul trebuie să specifice și modalitățile de consultare a reprezentanților salariaților și impactul asupra forței de muncă (concedieri, suspendarea contractelor, reducerea timpului de lucru). De asemenea, trebuie să includă între altele un buget previzional, fluxurile financiare estimate, finanțările necesare, o simulare a distribuirilor către creditorii afectați în caz de faliment și un program de plată a creanțelor, în funcție de fluxurile financiare și durata planului.

Între cele două proceduri există o serie de diferențe majore, astfel:

• În cazul concordatului, judecătorul sindic are un rol mai mare, pronunțându-se asupra cererii de deschidere a procedurii în sine, pe cand în cazul acordului de restructurare, după votarea acordului de către creditori, judecătorul doar îl confirmă, printr-o procedură necontencioasă, fără citarea părților;
• În cazul concordatului, de principiu, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate executările silite îndreptate împotriva societății debitoare sau acestea nu încep, indiferent de natura creanţei, pe o perioadă de 4 luni. Pe parcursul duratei suspendării se va suspenda şi cursul prescripţiei dreptului de a cere executarea silită;
• Doar debitorul poate demara procedura acordului de restructurare, în timp ce, în cazul concordatului, cererea de deschidere a acestei proceduri, poate fi introdusă la instanță atât de către debitor, cât și de un creditor, în anumite condiții;
• De la deschiderea procedurii concordatului este interzisă încetarea contractelor esențiale încheiate cu societatea debitoare sau refuzul executării, pe motiv că nu au fost achitate sumele restante de către aceasta, în timp ce, în cazul acordului de restructurare, nu există o astfel de prevedere;
• Tot în cazul concordatului, pe perioada suspendării executărilor silite, se suspendă de drept curgerea dobânzilor, penalităţilor de întârziere şi a oricăror altor cheltuieli aferente creanţelor afectate, până la data omologării planului;
• Legea nu prevede o perioadă maximă a acordului de restructurare, ci doar obligația de a supraveghea implementarea acordului de către administratorul restructurării pe o perioadă de 3 ani. În cazul concordatului, termenul maxim pentru implementarea măsurilor stabilite prin planul de restructurare este 48 de luni de la data omologării acestuia prin hotărâre executorie, cu posibilitatea prelungirii lui cu 12 luni. În primul an este obligatorie plata a minimum 10% din valoarea creanţelor afectate prin concordat.

În consecință, spre deosebire de concordat, procedura acordului de restructurare este mai simplă, mai permisivă și mai puțin monitorizată și controlată de către administratorul restructurării și judecătorul sindic. Însă, în același timp, concordatul oferă unele avantaje temporare, uneori esențiale pentru supravietuirea societății (de exemplu, suspendarea temporară a executărilor silite de la momentul deschiderii procedurii concordatului).

Insolvența preferată restructurării

Potrivit datelor din piață, în 2023 un număr de 6.650 companii au apelat la procedurile de insolvență (principalele cauze fiind lipsa de lichidităților sau decapitalizarea companiei de către acționari sau asociați, prin scoaterea repetată a unor sume de bani), în timp ce doar 90 de firme au apelat la procedura restructurării. Majoritatea companiilor au provenit din zona comerțului, construcțiilor și de producție. Insolvența este o procedură legală destinată companiilor care nu mai pot plăti datoriile scadente.

Reglementată de legea nr. 85/2014, aceasta se declanșează la cererea companiei sau a creditorilor.

Odată deschisă procedura, un administrator judiciar (persoană fizică sau juridică care are calitatea de practician în insolvență) este numit de adunarea creditorilor, pentru a supraveghea, fie reorganizarea companiei, în baza unui plan aprobat de creditori și de instanță, fie lichidarea activelor societății în vederea falimentului.

În acest proces, acțiunile creditorilor sunt suspendate, oferind companiei protecție temporară. Insolvența este avantajoasă pentru companiile cu probleme financiare grave, pentru că le oferă protecție legală împotriva acțiunilor creditorilor și posibilitatea de a negocia reducerea datoriilor.

În plus, dacă reorganizarea judiciară nu este viabilă, insolvența permite lichidarea ordonată a activelor, maximizând recuperarea pentru creditori.

Există însă și o serie de riscuri care trebuie cunoscute. Principalul risc al insolvenței rămâne pierderea controlului asupra companiei, deciziile fiind preluate de administratorul judiciar și adunarea creditorilor. De asemenea, insolvența poartă un stigmat ce poate afecta relațiile cu partenerii și angajații. Dacă reorganizarea eșuează, compania poate fi lichidată, ceea ce duce la pierderea totală a activelor și încetarea activității.

Condițiile pentru declanșarea insolvenței

Pentru a putea fi declanșată procedura insolvenței, datoriile debitorului trebuie să depășescă pragul de 50.000 lei. În cazul în care insolvența este cerută de salariați, valorea prag pentru declanșarea procedurii este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat.

Debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere de deschidere a insolvenței, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.

Insolvența poate fi deschisă și la cererea unui creditor.

a. Notificarea creditorilor

Hotărârea prin care se dispune deschiderea procedurii de insolvență trebuie publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență, acesta fiind principala masură de notificare a tuturor părților interesate (creditori, debitori, terți) despre starea de insolvență. Administratorul judiciar (sau lichidatorul judiciar) notifică individual creditorii cunoscuți despre deschiderea procedurii de insolvență, indicând termenul limită pentru înregistrarea creanțelor, data primei ședințe a adunării creditorilor și alte detalii relevante.

b. Planul de reorganizare

Elaborat de administratorul judiciar¹, planul trebuie să propună măsuri concrete pentru redresarea financiară a companiei, precum restructurarea datoriilor, vânzarea unor active neesențiale, renegocierea contractelor sau chiar reducerea personalului (concedieri colective, desființarea unor posturi etc.).

Planul trebuie aprobat de adunarea creditorilor.

O parte importantă premergatoare elaborării acestui plan este evaluarea și inventarierea datoriilor companiei. Cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar, conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii.

Avantaje și provocări ale procedurii de reorganizare

Reorganizarea oferă numeroase avantaje. Primul și cel mai evident este acela că permite continuarea activității sub protecția instanței. Companiilor li se oferă o perioadă de respiro, fiind ferite de executarea silită. Un alt avantaj este flexibilitatea planului de reorganizare. Compania poate propune măsuri specifice care să răspundă nevoilor sale particulare, fie că vorbim de refinanțarea unor datorii, renegocierea contractelor cu furnizorii, sau reducerea costurilor operaționale.

Totodată, planul de reorganizare poate include și atragerea unor investitori noi, vânzarea unor active neperformante sau chiar schimbarea structurii de conducere, pentru a îmbunătăți managementul companiei.

Provocările care decurg din deschiderea acestei proceduri sunt și ele importante. Una dintre cele mai mari dificultăți este legată de resursele necesare pentru a implementa un plan de reorganizare eficient. Aceasta include nu doar resurse financiare, ci și timp, experiență managerială și juridică, precum și capacitatea de a gestiona relațiile cu creditorii și angajații.

Procesul de reorganizare poate fi complex și îndelungat, necesitând o coordonare atentă între companie, administratorul judiciar, creditori și instanța de judecată. Impactul asupra angajaților este o altă provocare semnificativă. Reducerile de personal sau modificările în structura organizațională pot duce la scăderea moralului și a productivității, ceea ce poate afecta negativ eforturile de redresare. De asemenea, credibilitatea companiei pe piață poate fi afectată, iar relațiile cu partenerii de afaceri pot suferi, ceea ce poate complica și mai mult procesul de reorganizare.

După ce hotărârea de deschidere a procedurii devine definitivă, toate actele și corespondența emise de debitor, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar trebuie să conțină, obligatoriu, în mod vizibil, mențiunea "în insolvență", "in insolvency", "en procedure collective" în limbile română, engleză și franceză.

Factorii care influențează alegerea

Procedurile de prevenire a insolvenței se aplică debitorului înainte de a intra în procedura de insolvență, tocmai pentru a evita acest lucru, pe când procedura reorganizarii se aplică în cazul unei proceduri de insolvență deja deschise. Procedurile de prevenire a insolvenței presupun, în principal, negocieri cu creditorii, eventuala suspendare temporară a executărilor silite, a prescripției extinctive și a curgerii dobânzilor, fără pierderea controlului asupra societății.

În cazul reorganizării, societatea deja ajunsă în insolvență, are posibilitatea de a supraviețui prin luarea, într-un mediu controlat și reglementat, de măsuri pentru protejarea activelor și pentru maximizarea valorii acestora, reducerea datoriilor, măsuri pentru protejarea locurilor de muncă ale angajaților și altele în acest sens. În cazul în care planul de reorganizare eșuează, există însă riscul falimentului societății.

Toate aceste proceduri au drept scop de a acorda o șansă de supraviețuire unei societăți aflate în dificultate financiară și de a asigura într-o măsură cât mai mare plata creditorilor.

În general, majoritatea societăților preferă procedura reorganizării, cu toate riscurile pe care le implică, pornind de la considerentul că se vor suspenda executările silite; Aceasta nu implică însă automat salvarea societății.

Nota

1. Administratorul judiciar va putea desemna pentru indeplinirea misiunii sale persoane de specialitate precum avocaţi, experţi contabili, evaluatori autorizaţi sau alţi specialişti.