IMPOZITAREA REPREZENTANȚELOR: NOI DISPOZIȚII FISCALE
Ultima actualizare: 2 octombrie 2017
IMPOZITAREA REPREZENTANȚELOR: NOI DISPOZIȚII FISCALE
Noi dispoziții legale cu privire la impozitarea reprezentanțelor societăților străine în România vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018, ca urmare a modificării și completării Legii nr. 227/2015 cu privire la Codul Fiscal prin Ordonanța de Guvern nr. 25 din 30 august 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 706 din 31 august 2017.
REPREZENTANȚA: ALEGEREA INIȚIALĂ A INVESTITORILOR PRUDENȚI
Reprezentanța unei societăți străine în România este o structură fără personalitate juridică. Aceasta operează în România ca intermediar între societatea-mamă străină și partenerii contractuali ai acesteia în țara noastră. Reprezentanța realizează, în numele societății străine, doar acte juridice și activități pentru susținerea activității acesteia din urmă în România (promovare și publicitate, reprezentare, marketing, încheierea și urmărirea contractelor etc.).
De asemenea, reprezentanța nu are dreptul de a efectua acte de natură comercială (producție, comerț sau prestări de servicii) în nume propriu.
În acest context, reprezentanța este adesea alegerea inițială a investitorilor prudenți, care doresc să mai întâi să tatoneze piața românească, înainte de a înființa o filială sau o sucursală.
MODIFICĂRI PRIVIND IMPOZITAREA REPREZENTANȚELOR
Ordonanța nr. 25/2017 aduce mai multe modificări cu privire la fiscalitatea aplicabilă reprezentanțelor, dintre care cele mai importante sunt următoarele:
Începând cu 1 ianuarie 2018, obligația de plată a impozitului va fi în sarcina reprezentanței, și nu a persoanei juridice care a constituit-o, așa cum prevede legea în vigoare în prezent. În același timp, reprezentanța va fi obligată să declare autorităților fiscale închiderea sau deschiderea sa, în termen de 30 de zile de la închidere/deschidere. În prezent, această obligație îi revine societății-mamă.
Termenul-limită pentru declararea și plata impozitului pe reprezentanțe va fi ultima zi din luna februarie, iar pentru reprezentanțele înființate în cursul anului fiscal – 30 de zile de la data înființării. În prezent, impozitul este declarat anual la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie (inclusiv) cel târziu. Impozitul va fi plătit în două tranșe egale, până cel târziu la 25 iunie, respectiv 25 decembrie.
Cuantumul anual al impozitului pe reprezentanță, în sumă fixă, se va modifica de la echivalentul în Lei al 4.000 Euro (cât este în prezent) la 18.000 Lei (adică aproximativ 3.900 Euro), calculat la cursul de schimb al Băncii Naționale a României din ziua plății.
Pe același subiect
[LADY LAWYER] AVOCATURA, O PROFESIE FEMININĂ ÎN POFIDA PREJUDECĂŢILOR
Legal Magazin a vrut să dea cuvântul Danei Gruia Dufaut, avocat de peste 25 de ani în Baroul Paris și de peste 10 ani în Baroul București, pentru a ne spune cum vede profesia de avocat din prisma experienței pe care o are între Franța și România. Citește mai mult
7 mai 2015
[LEGAL MARKETING] DANA GRUIA DUFAUT: “ANDREI RADULESCU REPREZINTA CU SIGURANTA UN MODEL DE ERUDITIE, MORALITATE SI RIOGOARE JURIDICA”
Citește mai mult
17 decembrie 2015
[PIATA FINANCIARA] DANA GRUIA DUFAUT : ADEVARUL ESTE CĂ, ANI DE-A RÂNDUL, ROMÂNIA A REEDITAT LEGENDA MESTERULUI MANOLE...
Avocat înscris în Barourile din Paris şi Bucureşti, Dana Gruia Dufaut este unul dintre cei mai longevivi avocați de business din România, având la activ numeroase proiecte mari de investiții finalizate pentru unele din cele mai importante firme străine, c Citește mai mult
17 decembrie 2015
DANA GRUIA DUFAUT, LEGILE AFACERILOR, TVR2, 12 SEPTEMBRIE 2016
Perspectiva relatiilor de afaceri franco-romane prezentata de Dana Gruia Dufaut, Avocat asociat al Cabinetului GRUIA DUFAUT, si Francois Coste, presedintele CCIFER, in cadrul emisiunii Legile Afacerilor difuzata luni, 12 septembrie 2016, pe postul TVR2. Citește mai mult
14 septembrie 2016
[BURSA] VALOAREA CUMULATĂ A INVESTIŢIILOR FRANCEZE ÎN ROMÂNIA A ATINS 4,3 MILIARDE EURO ÎN 2015
Interviu cu Dana Gruia Dufaut, fondatoarea Cabinetului de avocatură GRUIA DUFAUT.
A devenit aproape o tradiție ca de Ziua Națională a Franței, unul dintre partenerii importanți ai României, să tragem o linie și să analizăm stadiul relațiilor româno-franc Citește mai mult
17 iulie 2017
Abonați-vă la newsletter-ul nostru
Va rugăm sa bifați caseta de mai jos pentru a vă abona
Gruia Dufaut & Asociatii nu comunică niciodată prin gmail sau prin alte servicii publice de e-mail.
Fiți vigilenți împotriva phishing-ului:
- Verificați cu atenție adresa de e-mail a expeditorului înainte de a răspunde sau de a partaja informații sensibile.
- Dacă primiți un e-mail care pretinde că este de la Gruia Dufaut & Asociatii, dar provine de la un alt domeniu, nu răspundeți și contactați-ne direct.